Zece autobuze electrice, în circulaţie în municipiul Arad

Zece autobuze electrice achiziționate de Primăria Arad din Turcia, cu suma totală de 24.353.350 lei (TVA inclus), au fost deja puse în circulaţie, pe trasee ale Companiei de Transport Public care leagă cartiere din oraş.
Primăria Arad a comunicat faptul că noile autobuze vor fi folosite în cele din urmă pe o linie nouă de transport, lungă de opt kilometri, care va face legătura între zona UTA şi cartierul Aradul Nou. Această linie este în curs de amenajare printr-un proiect mai amplu, care include construirea unui nou pod peste râul Mureş. Până la finalizarea noului traseu, autobuzele electrice sunt folosite pe alte rute de transport public.
Ar mai fi de mneționat faptul că autobuzele sunt de producţie turcească, iar cinci sunt de capacitate medie, cu o lungime de 12 metri şi 89 de locuri, în timp ce cinci sunt de capacitate mică, de nouă metri şi 60 de locuri, potrivit unui comunicat Agerpres.
Conform Primăriei Arad, vehiculele au o autonomie de aproximativ 250 de kilometri cu o singură încărcare, iar durata estimată de funcţionare este de 15 ani.
Achiziţia lor a fost finanţată prin Programul Operaţional Regional.