Victor Ponta, critici dure pentru PNL! Vezi ce a declarat

Foto: facebook.com/victor.ponta

Victor Ponta a criticat dur demersul PNL de a ataca la Curtea Constituţională legile privind amânarea ratelor la bănci şi facilităţile fiscale pentru firme şi persoane fizice. Liderul Pro România susține că liberalii vor ,,să tragă de timp şi să nu facă nimic de fapt” pentru a proteja ,,anumite bănci şi firme internaţionale împotriva românilor şi a firmelor româneşti”.

,,Parlamentul a votat vineri legile privind amânarea ratelor la bănci şi sprijinul pentru firmele româneşti (taxe şi contribuţii) şi pentru persoanele fizice (plata utilităţilor) – votul ‘pentru’ a venit de la Pro România, PSD, USR, UDMR, minorităţi, PMP, ALDE şi neafiliaţi! Dar legile nu intră în vigoare – pentru că vânzătorii României de la PNL au contestat la CCR legile – şi totul se suspendă”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Președintele Pro România a mai precizat că PNL a vrut să guverneze singur pentru a proteja interesele unor bănci şi firme internaţionale.

,,Poate acum v-aţi lămurit toţi de ce PNL a vrut la guvernare singur / de ce au cumpărat voturi, au minţit, au furat să stea lipiţi de scaunele de la Guvern – pentru că ei aveau o misiune – să protejeze anumite bănci şi firme internaţionale împotriva românilor şi a firmelor româneşti! Din acest motiv, Guvernul PNL tot amână, tot schimbă, tot retrage proiecte, tot adaugă la proiecte, tot amână normele de aplicare, tot adaugă proceduri şi alte acte birocratice – ca să tragă de timp şi să nu facă nimic de fapt! Când vom termina pandemia de coronavirus (cu atâţia români decedaţi şi afectaţi din cauza faptului că Guvernul nu a luat măsurile necesare) o să ne trezim o ţară cu economia distrusă, cu oameni striviţi de datorii la bănci şi companii de utilităţi, cu firmele româneşti băgate în faliment, cu agricultura şi industria alimentară în genunchi! Să nu spuneţi că nu aţi ştiut!”, a mai scris Ponta Pe Facebook.