Vești bune pentru persoanele cu dizabilități! Vezi ultimele măsuri luate de Guvernul Dăncilă

Viorica Dăncilă a anunțat că persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru achiziționarea unor echipamente moderne. Foto: bihon.ro

Viorica Dăncilă a anunțat astăzi în debutul ultimei ședințe a guvernului pe care îl conduce  că va aproba un proiect prin care persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru achiziția de echipamente moderne.

„Mă bucur să anunț că, începând cu această săptămână, persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru achiziția de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, proteze audio, fotoliul rulant. Este una din modalitățile de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, pentru că persoanele cu dizabilități au un potențial care trebuie pus în valoare. Pe lângă aceste vouchere în valoare de până la 23 de mii de lei fiecare, angajatorii care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități vor primi o subvenție lunară în valoare de 2250 de lei timp de 12 luni pentru fiecare persoană angajată”, a spus Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.

Liderul PSD a mai precizat că și angajatorii vor primi subvenții dacă vor oferi locuri de muncă persoanelor cu dizabilități. ,,Pe lângă aceste vouchere în valoare de până la 23.000 de lei, angajatorii care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități vor primi o subvenție lunară, în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni pentru fiecare persoană cu dizabilități angajată. Este un proiect dezvoltat de guvernarea noastră în ultimele luni”, a mai spus Dăncilă.