Vești bune pentru mediu! Jaguar Land Rover va folosi deșeurile din plastic în producția de mașini

Foto: auto-bild.ro

Jaguar Land Rover (JLR) s-a asociat cu cea mai mare companie chimică din lume, cu scopul de a transforma deșeurile din plastic în materiale premium. Potrivit auto-bild.ro, deșeurile din plastic vor trece printr-un proces termochimic și vor intra în componența noilor modele Jaguar și Land Rover.

JLR și BASF intenționează ca prin acest parteneriat să poate schimba percepția lumii asupra deșeurilor din plastic. Acestea sunt cele mai mari surse de poluare în momentul de față. Printr-un proces termochimic numit „ChemCycling”, plasticul ar putea fi transformat în ulei de piroliză și introdus în lanțul de producție al BASF. Astfel, produsul final va reprezenta un material ce reproduce înalta calitate și performanța plasticului virgin.

Oficialii JLR speră să poată utiliza acest material în procesul de fabricare a bordului auto, precum și a unor componente din caroserie. „Deșeurile din plastic sunt în continuare o imensă provocare globală. Rezolvarea acestei probleme necesită inovare și colaborare între autorități, producători și furnizori”, a declarat Chris Brown, Director de Sustenabilitate în cadrul JLR.

Materialul produs prin reciclare se află în faza de testare pentru a se putea stabili fiabilitatea acestuia.