Vești bune! De astăzi au început noi înscrieri în Programul Rabla pentru electrocasnice

Rabla pentru electrocasnice a avut anul acesta două sesiuni de înscriere. Astăzi au început înscrierile pentru ce-a de-a treia. Foto: news.ro

Astăzi s-a dat startul celei de-a treia sesiuni de înscriere în programul Rabla pentru electrocasnice. Programul a primit finanțări în valoare de 20 de milioane de lei. De astăzi, persoanele fizice interesate se pot înscrie. Potrivit news.ro, anul acesta au fost introduse şi televizoare şi maşini de spălat vase.

Finanţarea se va acorda sub formă de vouchere, pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic. ”Începând de luni, 15 iulie 2019, ora 10.00, Administraţia Fondului pentru Mediu pune la dispoziţia persoanelor fizice suma de aproximativ 20 milioane lei, pentru noi înscrieri în cadrul Programului Rabla pentru electrocasnice, sumă rezultată din neutilizarea voucherelor în termenul de valabilitate, precum şi diferenţele provenite din modificarea eficienţei energetice a echipamentelor aprobate de la o clasă superioară la o clasă inferioară, la cererea beneficiarului”, a anunţat Administraţia Fondrului pentru Mediu.

Programul a fost lansat de ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu. Aceasta a anunțat că au fost introduse, în această ediție, televizoarele și mașinile de spălat vase. În ediția de anul trecut a Programului Rabla pentru electrocasnice s-au putut achiziționa doar mașini de spălat haine, frigidere, combine frigorifice și aparate de aer condiționat.