Veneția este inundată. Vezi ce s-a întamplat

Foto: Agerpres

În aceste zile Veneția se confruntă cu  mari inundații. În cursul serii de marți spre miercuri  în oraș s-a produs  cea mai înaltă maree din ultimii 50 de ani. Ca urmare a acestui fenomen,  turiștii aflați în zona au fost nevoiți să își caute adăpost , conform unui comunicat The Guardian.

Mareea, numita  “acqua alta”, a ajuns la un vârf de 1,87 de metri în timp ce alarma pentru inundații s-a declanșat în tot orașul.

“În momentul de față înfruntăm o maree excepțional de înaltă. Toată lumea a fost mobilizată pentru a face față urgenței”, a declarat Luigi Brugnaro, primarul Veneției.

A fost raportat faptul că  o persoană în vârstă de 78 de ani a murit după ce casa sa a fost inundată.

Ieri  pe la 5:30 dimineața atât Veneţia, cât şi localitatea învecinată Chioggia au  dau semnalul de alarmă, avertizând populaţia privind mareea înaltă care atinsese 127 de centimetri în cursul zilei şi care ar putea dura întreaga săptămână dacă vor continua ploile ce afectează Italia.

Ca urmare a acestui avertisment, grădiniţele şi şcolile primare au fost închise.

Încă din 2003  s-a propus un proiect pentru infrastructură care ar ajuta la protejarea orașului în astfel de situații,  însă el nu a fost dus la îndeplinire  din cauza mai multor scandaluri și a costurilor.

Un astfel de eveniment s-a mai produs în anul 1966, când mareea  a ajuns la un vârf de 1,94 de metri.