Vehicule făcute scrum. Cinci mașini au fost incendiate în Galați.

Cinci maşini din Galaţi au ars, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui incendiu intenţionat. Potrivit Mediafax, mașinile se aflau în două parcări ale aceluiași bloc. Pompierii au reuşit să oprească focul care risca să cuprindă zeci de maşini.

Focul a izbucnit în jurul orei 3:00, iar incidentul a fost anunţat la 112. În câteva minute la faţa locului au ajuns două echipaje de pompieri care au constatat că focul fusese pus intenționat.

„Focul a fost pus intenţionat. Erau două focare când au ajuns pompierii. Primul incendiu a fost în parcarea din faţa blocului, cel de-al doilea în parcarea din spatele blocului. Au fost incendiate cinci maşini: două Mercedes, un Audi, o Dacia Sandero şi un Renault Clio. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 250.000 de lei, iar valoarea estimată a pagubelor este de 230.000 de lei”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Pompierii au predat ancheta poliţiştilor care au deschis dosar penal. Mai mult, pentru identificarea incendiatorului sunt audiaţi martori şi sunt verificate camerele video din zonă.

Foto: Mediafax