3 august 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi

Numărul alertelor raportate la 112 cu privire la atacurile urşilor a ajuns să fie, în iunie, de 30-40 pe zi, iar problema ia amploare fapt pentru care trebuie să elaborăm cadrul legal pentru intervenţii imediate, a scris pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, potrivit Agerpres.

“Ieri după-amiază (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o şedinţă cu primarii, reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi asociaţiilor fermierilor din judeţul Harghita despre ordonanţa care ar permite intervenţia imediată în situaţiile de urgenţă cauzate de urşi. În cadrul întâlnirii am prezentat celor prezenţi cele mai importante puncte din proiectul de ordonanţă la care lucrăm, conform căruia în funcţie de gravitatea situaţiei, urşii agresivi care atacă pe teritoriul localităţilor să poată fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată de jandarmi şi vânători, în 24 ore după ce se semnalează prezenţa ursului. Am oferi primăriilor posibilitatea de a semna un contract cu asociaţiile de vânătoare în vederea rezolvării atacurilor urşilor prin intervenţie imediată. De asemenea în zonele de tampon ale localităţilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea şi relocare sau împuşcarea urşilor agresivi”, menţionează ministrul.

Conform oficialului, pe baza datelor din luna iunie, sunt înregistrate chiar şi 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor urşilor.

Tanczos Barna a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.

În ultimele zile, două persoane au fost atacate de urs în Harghita şi se află internate în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, prezenţa acestor animale fiind semnalate aproape zilnic în unele localităţi ale judeţului.

Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor a căror prezenţă a fost semnalată în Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni, Sicasău şi Izvoru Mureşului, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.