UrbanEye Film Festival, la București. Vezi care este tema acestei ediții

Foto: news.ro

UrbanEye Film Festival va avea loc între 6 şi 10 noiembrie, la Cinema „Elvire Popesco” şi ArCub, iar tema celei de-a şasea ediţii este relaţia dintre natură şi oraş, potrivit news.ro. Majoritatea filmelor selecţionate vor fi prezentate în premieră naţională și abordează diferite faţete ale felului în care mediul urban şi natura se influenţează reciproc.

Spectatorii sunt invitaţi să mediteze asupra felului în care omul a modelat natura (în “Anthropocene: The Human Epoch” şi “Zhalanash – Empty Shore”), să vadă cum sunt definite conceptele de locuire şi acasă în diverse părţi ale lumii (în “The Human Shelter”) şi să călătorească din cel mai poluat oraş al Rusiei (în “Melting Souls”), dar la viaţa în condiţii severe în Himalaya, unde accesul la educaţie presupune sacrificii enorme pentru micile comunităţi (în “The Children of the Snow Land”).

Mai mult, vor putea fi vizionate şi documentare despre modul în care schimbările de regim politic se reflectă în arhitectură, oraş şi viaţa oamenilor. Între acestea se numără “Palace for the People”, care spune povestea a cinci clădiri reprezentative pentru epoca socialistă sau “Timebox”, o arhivă personală filmată pe peliculă în oraşul Iaşi, de-a lungul a 40 de ani.

Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociaţiei ARTA în dialog, proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de Ordinul Arhitecţilor din România, din Timbrul arhitecturii.