20 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Un film bazat pe viaţa lui Robbie Williams, pregătit de regizorul „The Greatest Showman”

Foto: news.ro

Un film care va avea la bazat pe viaţa cântăreţului Robbie Williams este în faza de dezvoltare şi va fi regizat de Michael Gracey, cunoscut pentru  „The Greatest Showman”, potrivit NME.

Lungmetrajul, care cel mai probabil se va numi „Better Man”, va prezenta ascensiunea artistului  către faima mondială, dar şi alte aspecte mai delicate precum lupta lui cu dependenţa de substanţe.

Gracey, care a  purtat deja discuții cu Williams despre proiect, a declarat pentru Deadline: „Felul în care îl vom reprezenta pe Robbie în film este puţin top secret. Vreau să fac asta într-un mod cu adevărat original”.

„Îmi amintesc că mergeam în copilărie la cinema şi erau filme care mă dădeau gata şi mă făceau să spun când stăteam acolo, în sală, «nu am mai văzut aşa ceva». Vreau ca publicul să aibă acest sentiment”, a adăugat cineastul.

Regizorul a mai specificat că acest proiect va avea o poveste fantastică dar are de gând să o reprezinte  într-o abordare nemiloasă.

La acest proiect, a precizat el, l-a atras faptul că Williams este un bărbat obişnuit care a visat lucruri măreţe şi şi-a urmat visurile. „Nu este cel mai bun cântăreţ sau dansator şi, totuşi, a reuşit să vândă albume în 80 de milioane de exemplare în întreaga lume”, a completat regizorul. „Poţi relaţiona cu un tip care nu se vede ca având un talent extraordinar, deşi, desigur, îl are. Ce într-adevăr a avut este voinţa, viziunea şi încrederea să spună îmi voi urmări visul”.

Mai multe detalii despre proiect vor fi anunțate ulterior.

Gracey, care a fost unul dintre producătorii executivi ai lungmetrajului „Rocketman” (2019), bazat pe viaţa lui Elton John, a lansat „The Greatest Showman”, cu Hugh Jackman, Michelle Williams, Zac Efron şi Zendaya, în 2017 şi a înregistrat un real succes de box office, cu încasări de peste 435 de milioane de dolari la nivel global.

Lasă un răspuns