Un bărbat suspectat de înşelăciuni a fost reţinut în urma unui flagrant

Un bărbat din Pitești, în vârstă de 31 de ani, suspectat de înşelăciuni şi fraude informatice, a fost reţinut în urma unui flagrant organizat de poliţişti, potrivit Agerpres.

“În ziua de 15 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic (…). Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie-octombrie, cel în cauză ar fi obţinut bani, reprezentând aconturi pentru servicii de transport rutier de marfă, despre care ar fi indus în eroare solicitanţii unor asemenea servicii”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Bărbatul ar fi contactat persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă. El i-ar fi indus în eroare pe potenţialii clienţi, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani.

Anchetatorii estimează că prejudiciul creat în acest mod este de 100.000 de lei.