24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Un bărbat a predat Poliţiei un telefon şi un portmoneu cu peste 6.000 de lei, găsite pe stradă

Un bărbat din Alba Iulia a predat Poliţiei un telefon mobil şi un portmoneu în care erau peste 6.000 de lei, găsite marţi pe stradă, în apropierea unui magazin, aparţinând unei femei care cumpărase materiale de construcţie şi care la plecare, fiind preocupată cu încărcarea bunurilor în autoturism, le-a uitat pe plafonul acestuia, potrivit Agerpres.

“Azi, 17 august 2021, la Poliţia Municipiului Alba Iulia s-a prezentat domnul Radu Călin, de 43 de ani, din Alba Iulia, care a predat un telefon mobil şi un portmoneu cu suma de 6.199 de lei, carduri şi documente. Acesta a declarat că le-a găsit, pe partea carosabilă, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, în apropierea unui magazin. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana care pierduse portmoneul şi telefonul, o femeie din Alba Iulia, căreia i-au fost restituite şi care le-a spus poliţiştilor că a cumpărat materiale de construcţie de la un magazin din zonă şi, la plecare, fiind preocupată cu încărcarea cumpărăturilor în autoturism, le-a uitat pe plafonul acestuia”, se arată într-un comunicat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Femeia i-a mulţumit bărbatului care a predat Poliţiei telefonul şi banii.

IPJ Alba i-a adresat acestuia, în mod public, felicitări pentru “spiritul civic desăvârşit” de care a dat dovadă.