23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

UE vrea să interzică reclamele personalizate care ne urmăresc pe Google și Facebook

Foto: Profimedia Images

Autoritățile de reglementare, dar și activiștii urmăresc interzicerea tuturor practicilor care le permit agenților de publicitate sau partidelor politice să „urmărească” utilizatorii cu mesaje personalizate ori de câte ori folosesc internetul, potrivit digi24.ro.

În anul 2018, UE a intrdus Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR), un regulament de confidențialitate care stabilea controlul asupra datelor personale ca fiind un „drept fundamental” al unei persoane fizice și care, de asemenea, amenința cu amenzi de până la 4% din cifra de afaceri anuală a unei companii care încălca aceste reguli.

Trei ani mai târziu, acest GDPR încă nu este folosit pe deplin, cel puțin când vine vorba despre giganții tech, care, potrivit criticilor, scapă de cele mai multe ori fără sancțiuni, chiar dacă încalcă în mod constant regulamentul.

Astfel că, noua mișcare organizată la nivel european își propune să schimbe acest lucru, eliminând toate reclamele personalizate pe care o persoană ar putea să le primească în mediul online.

Vara trecută, Apple a anunțat că are în plan introducerea unei opțiuni care să le spună utilizatorilor de iPhone ce fel de date adună aplicațiile lor și care să le ofere acestora posibilitatea să refuze colectarea anumitor informații.

Totodată, Google testează o actualizare a browser-ului Chrome, care ar elimina treptat cookie-urile de la terțe părți – coduri care permit agenților de publicitate să urmărească activitatea din mediul online a utilizatorilor. Spre deosebire de Google, Facebook și Amazon nu au anunțat astfel de planuri pentru limitarea colectării de date.