UE şi Marea Britanie, trei runde de negocieri. Vezi detalii

Foto: news.ro

Negociatorii britanici şi cei europeni vor organiza trei runde de negocieri, de câte o săptămână fiecare, în vederea stabilirii cadrului relaţiilor viitoare între Londra şi Bruxelles, potrivit news.ro.

În contextul crizei sanitare a COVID-19, negocierile se vor desfășura prin videoconferinţă în săptămânile 20-24 aprilie, 11-15 mai şi 1-5 iunie.

Regatul Unit depune eforturi, după ce a părăsit Uniunea Europeană în ianuarie, să negocieze un acord de liber-schimb cu UE, însă între cele două părţi continuă să existe numeroase divergenţe.

Londra vrea ca un acord privind pescuitul, acesta să fie prelungit anual, un lucru pe care Bruxellesul îl consideră irealizabil.

Britanicii vor totodată să încheie acorduri separate cu privire la diverse puncte aflate în discuţie, în timp ce europenii vor un acord global.

Datele celor trei runde de negocieri au fost stabilite în cadrul unei reuniuni între negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost.