28 iulie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Trooper anunţă un nou concert, pe 31 iulie, la Teatrul de Vară ”Mihai Eminescu” din Bucureşti

Foto: Agerpres

Formaţia Trooper a anunţat un nou concert, pe 31 iulie, pe scena Teatrului de Vară “Mihai Eminescu” din Bucureşti, prin care muzicienii vor să marcheze lansarea noului single “Lumea s-a stins”.

Potrivit unui comunicat al trupei preluat de Agerpres, piesa este o colaborare între Trooper şi tenorul Alin Stoica de la Opera Naţională Bucureşti.

“Ştim că multă lume şi-a dorit să fie alături de noi la ‘Trooper25’. Din cauza normelor aflate în vigoare, am putut scoate la vânzare un număr limitat de bilete. Primim zilnic semnale din partea celor care nu au reuşit să prindă un bilet. Prin urmare, ne-am gândit să cântăm din nou la Bucureşti. Se va întâmpla în 31 iulie, la Teatrul de Vară ‘Mihai Eminescu’. Am văzut cât de mult apreciaţi noua noastră piesă. Vă mulţumim! Sper să ne revedem cu cât mai mulţi dintre voi”, a declarat  liderul trupei, Alin Coiotu’ Dincă.

Concertul aniversar “Trooper25” a avut loc sâmbătă, 12 iunie, la Arenele Romane din Capitală

Biletele pentru noul concert se vor putea cumpăra  pe iabilet.ro sau din magazinele partenere. Pentru a respecta legea în vigoare, numărul biletelor este limitat, precizează organizatorii.

În cei 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 700.000 de oameni, în peste 850 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP.