Tren cuprins de flăcări în Pakistan! 65 de oameni au murit

Foto: Mediafax

Cel puţin 65 de oameni au murit și peste 40 au fost răniţi după ce un tren de pasageri a luat foc în Pakistan, scrie Agerpres. Trenul a fost cuprins de flăcări după ce o butelie de gaz ce era folosită de pasageri pentru gătit a explodat, a precizat un oficial al poliţiei pakistaneze.

Trenul circula pe ruta Karachi, sud, spre Lahore, est, a spus ministrul pakistanez pentru căile ferate, Shaikh Rashid. Acesta a anunţat că a fost declanşată o anchetă pentru a afla în ce mod butelia de gaz, care este interzisă în trenuri,  a ajuns înăuntru.

Cel puţin trei vagoane au luat foc în urma exploziei, iar pasagerii au încercat să se salveze sărind din trenul aflat în mers. Autoritățile au anunțat că numărul exact de victime va putea fi aflat după ce operaţiunile de salvare se vor încheia în totalitate.