TIR plin cu gunoaie din Anglia, oprit de autoritățile din Mehedinți

Foto: reporteris.ro

Un TIR încărcat cu gunoaie provenite din Anglia a fost oprit în trafic de autoritățile din Mehedinți. Potrivit Mediafax, mai multe astfel de încărcături ar fi ajuns deja la Strehaia.

Reprezentanții Gărzii de Mediu Mehedinți spun că deșeurile erau aduse din Anglia și urmau să ajungă la romii din Strehaia care declaraseră că au un incinerator de deșeuri.

Mai mult, pe lângă transportul oprit în trafic de comisarii de mediu și polițiști, alte două TIR-uri ar fi ajuns deja la Strehaia.

Până să ajungă în România, deșeurile au străbătut mai multe țări, fie încărcate în trenuri, fie în camioane, pe șosele.

„Am identificat un autotren, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Acesta, la prima mână a abandonat autotrenul, dar a fost oprit în trafic. Am procedat la desigilarea autotrenului și a reieșit că erau deșeuri municipale provenite de la o firmă din Anglia. Facem cercetări. După câte știm, sunt mai multe TIR-uri care au venit pe raza județului Mehedinți, dar le vom identifica. (…) Urmau să ajungă la Strehaia unde firma de acolo declarase că are o instalație de incinerare a deșeurilor, ceea ce nu este adevărat”, a spus Cătălin Tutilescu, șeful Gărzii de Mediu Mehedinți.

Romii care aveau transportul de deșeuri spun că în camion erau PET-uri pe care voiau să le vândă. Deșeurile vor fi trmise înapoi în Anglia.