22 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Dominic Fritz a pierdut recursul cu sindicatul din primărie privind suspendarea noii organigrame

Foto: Facebook

Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins, marţi, recursul formulat de primarul Dominic Fritz şi Consiliul Local Timişoara (CLT) împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, care a dispus, în luna august, suspendarea noii organigrame promovate de edil fără dezbatere publică prealabilă, care presupune desfiinţarea a 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere, potrivit  unui comunicat Agerpres.

Mai exact ]mpotriva primarului s-au îndreptat 33 de angajaţi afectaţi de noua organigramă, reprezentaţi în instanţă de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara.

„Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CLT şi primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile (…) pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar (…) în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi (…), reprezentanţi de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Obligă recurenţii – pârâţi la plata către intimatul – reclamant Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a sumei de 4.760 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”, arată pronunţarea de marţi a CAT.

Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, a declarat pentru Agerpres că în data de 13 octombrie a fost depusă şi acţiunea pentru anularea respectivei organigrame.

„Este un succes hotărârea CAT, pentru că asta înseamnă că angajaţii rămân pe posturile lor. Unii dintre ei au plecat din primărie, între timp. Acum aşteptăm şi termen pentru dosarul de anulare a noii organigrame. În acţiunea pe fond, pentru anularea hotărârii de consiliu local privind noua organigramă, se va discuta în detaliu despre lipsa dezbaterii publice a noii organigrame, lipsa avizului comisiei paritare, lipsa informării funcţionarului public”, a precizat Tiberiu Negrei.

În nouă organigramă a primăriei, prezentantă de Dominic Fritz,  erau tot atâtea posturi câte sunt şi acum în cadrul municipalităţii (644), însă din 27 de direcţii au rămas 17. Ea a intrat în vigoare la începutul lunii august, după ce a fost aprobată în Consiliul Local la jumătatea lunii iunie, notează News.ro. De asemenea prevedea desfiinţarea a 80 de posturi, majoritatea vacante, şi angajarea altor 100 de oameni. De asemenea, primarul a anunţat 9 poziţii de manageri de cartier şi un post de grădinar şef, acesta din urmă însă nu s-a mai regăsit pe lista finală.

Print Friendly, PDF & Email