Timiș: MApN vrea să instaleze un spital militar de campanie pe stadionul CFR

Liliana Oneţ, prefectul județului Timiș, a făcut, astăzi, anunțul că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) se pregătește să instaleze un spital militar de campanie la Timișoara. Locul ales se pare că va fi, probabil, stadionul CFR. În cadrul acestui spital ar putea fi tratați pacienții care prezintă forme ușoare sau medii de coronavirus, conform Agerpres.

“În urma unor discuţii purtate, zilele trecute, cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, este oficial anunţul că se pregăteşte instalarea unui spital militar de campanie la Timişoara. După analizarea mai multor locaţii, cel mai probabil acesta va fi instalat pe stadionul CFR din Timişoara. Sistemul medical modular de intervenţie şi tratament de la Timişoara va avea rolul de a trata cazurile uşoare şi medii de infectări cu COVID-19 pentru judeţul Timiş şi zona de vest şi va asigura decongestionarea altor unităţi medicale din zona de vest”, a afirmat Liliana Oneţ.

Prefectul a mai spus că acest spital va avea în componență mai multe zone: o tabără de carantinare, o zonă de izolare, precum și o zonă în care se va face triajul pentru cazurile asimptomatice.