Tetra Park a anunțat că va introduce paiele din hârtie în Europa

Foto: news.ro

Vești bune pentru Europa! Tetra Park, fabrica de paie din Lisabona, Portugalia, a anunțat astăzi că va începe testele pentru introducerea paielor din hârtie pentru băuturi. Astfel, va deveni prima companie de ambalaje din carton care va oferi astfel de paie pentru băuturile la cutie din Europa.

Potrivit news.ro, compania și-a făcut publice inovațiile cu privire la dezvoltarea acestui program. Scopul este de a arăta care sunt alternativele paielor din plastic, de unică folosință. ”Este un pas important în viziunea noastră de a oferi un ambalaj realizat integral din materiale de origine vegetală, contribuind astfel la economia circulară cu emisii reduse de dioxid de carbon”, a declarat Adolfo Orive, preşedinte şi CEO Tetra Pak.

Paiul de hârtie va fi disponibil, pentru început, pentru două ambalaje de mici dimensiuni, folosite pentru băuturile pentru copii. Acestea sunt Tetra Brik Aseptic 200 Base şi Tetra Brik Aseptic 200 Base Crystal. Compania se clasează pe locul întâi, la nivel mondial, în soluţii de procesare şi ambalare al produselor alimentare şi are peste 25.000 de angajaţi la nivel global.