20 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Termene clare până la care primăriile trebuie să transmită lista de măsuri pe calitatea aerului

Primăriile trebuie să trimită cât mai repede către Ministerul Mediului lista cu măsuri/acţiuni concrete în domeniul salubrizării străzilor, gestionării şantierelor de construcţii şi a traficului rutier, accesului vehiculelor poluante în anumite zone, eficientizării transportului public şi încălzirii rezidenţiale, potrivit Agerpres.

“Ieri (joi, 25 februarie 2021, n.r.) am avut reuniunea grupului de lucru privind calitatea aerului în municipiul Bucureşti, între reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Afacerilor Externe şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale (…) În cadrul şedinţei de ieri, s-a specificat că este necesar ca efortul autorităţilor responsabile să se concentreze pe implementarea urgentă a măsurilor de îmbunătăţire a calităţii aerului în aglomerarea Bucureşti, asumate în PICA şi pe identificarea unor măsuri suplimentare, aplicabile pe termen scurt, care să asigure că perioada de depăşire a valorilor limită în ceea ce priveşte particulele în suspensie (PM10), dar şi dioxidul de azot (NO2) este cât mai scurtă cu putinţă. Am stabilit termene clare până la care primăriile trebuie să trimită către MMAP lista cu măsuri/acţiuni concrete în domeniul salubrizării străzilor, gestionării şantierelor de construcţii, gestionării traficului rutier, accesul vehiculelor poluante în anumite zone, eficientizarea transportului public şi încălzirea rezidenţială”, a menţionat Tanczos Barna.

Conform ministrului, în 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat decizia de condamnare a României pentru depăşirile a valorii limită pentru indicatorul particulelor în suspensie (PM10) în aglomerarea Bucureşti.

Tot anul trecut, Comisia Europeană a transmis autorităţilor române o scrisoare de punere în întârziere având ca obiect îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor cu privire la nerespectarea valorilor limită pentru dioxidul de azot (NO2).

Lasă un răspuns