Teatrul Nottara reia spectacolele la sediu

Foto: news.ro

Teatrul Nottara  a anunțat că se redeschide pentru public  o dată cu avanpremiera spectacolului “Lecţia” de Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa. Reprezentaţia este programată sâmbătă, 17 octombrie de la ora 20.00, la Sala “George Constantin”, potrivit news.ro.

Publicul îi va regăsi în distribuţia spectacolului pe  Gabriel Răuţă, Cristina Juncu, Catrinel Dumitrescu, iar scenografia îi aparţine Carmencitei Brojboiu.

După propria mărturie a autorului, “Lecţia” îşi are izvorul în manualul de aritmetică al fiicei sale, Marie-France: „Mi-am zis că, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii, dacă pot să spun aşa, se poate face o piesă”.

Trebuie menționat faptul că Eugène Ionesco a scris “Lecţia” în iunie 1950, iar prima montare a piesei a avut premiera anul următor, în februarie, la Théâtre de Poche. În 1953, a fost reluată la Théâtre de la Huchette, împreună cu “Cântăreaţa cheală”, în regia lui Nicolas Bataille, spectacolele înregistrând un mare succes.

Unul dintre reprezentanţii de seamă ai teatrului absurdului, Eugène Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1969, alături de Arthur Adamov şi Samuel Beckett, un an mai târziu fiind ales membru al Academiei Franceze şi primind, la Viena, Marele Premiu al Literaturii Europene. Universul creat de dramaturg surprinde, cu ironie, umor şi grotesc, condiţia omului modern, strivit de o societate de multe ori absurdă, cu norme care sufocă individualitatea şi libertatea.

Cei care doresc să participe trebuie să știe că pot consulta programul complet al spectacolelor Teatrului Nottara pe  www.nottara.ro

Toate evenimentele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecţie împotriva Covid-19.