16 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Teatrul Ion Creangă: spectacole pentru copii se pot vedea online de Paște

În weekend-ul care urmează românii sărbătoresc Paștele. De acasa vom putea să urmărim  spectacole ale Teatrului Ion Creangă. Este vorba despre piesele “Vrăjitorul din Oz”, “Bekkanko” şi “Jack şi vrejul de fasole”, după cum informează un comunicat al instituției, preluat de Agerpres.

“Bekkanko” de Asaya Fujita, în regia lui Vlad Massaci, prezintă povestea unui căpcăun cu sprâncene somnoroase și ochi blânzi ca de căprioară. Acest spectacol va fi disponibil de văzut pe pagina de Facebook a teatrului chiar sâmbătă, începând cu ora 11:00. Distribuția acestui spectacol este formată din actorii: Gabi Costin, Mădălina Dorobanţu, Cosmin Seleşi, Cerasela Popescu, Liliana Donici, Valeria Stoian, Eliza Teofănescu. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste de peste 6 ani.

Tot în această perioadă se mai poate vedea piesa “Jack şi vrejul de fasole”, în regia lui Octavian Jighirgiu. Acesta este un spectacol recomandat copiilor peste 5 ani și va fi  disponibil pentru difuzare duminică, chiar de Paște, de la ora 11:00. Distribuția  spectacolului reunește actorii Ciprian Niculae, Vera Linguraru, Eduard Petru Jighirgiu, Daniel Tudorică, Nicoleta Rusu, Oana Bănuţă, Cristian Boeriu, Cezar Vlad Popescu, Valeria Stoian, Andreea Gaica, Ştefania Cîrcu, Graţiela Teohari-Duban, Dan Clucinschi, Iuliana Costiniu, Claudian Şiman.

În a doua zi de Paște, începând cu ora 11:00, cei de acasă vor putea să vadă online povestea lui Dorothy, Toto, Omul de Tinichea, Leul cel fricos şi Sperie-ciori în cadrul  spectacolul “Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum. Regia şi adaptarea sunt semnate de Phil Willmott, iar  distribuţia  este formată din actorii: Andreea Mera, Carmen Palcu, Iulian Cuza, Alex Popescu, Andreea Gaica, Alex Ştefănescu, Tudor Morar, Voicu Hetel, Nicolae Dumitru, Cristina Pleşa, Alina Dumitrelea. Și acest spectacolul este recomandat copiilor peste 5 ani.

Toate aceste spectacole vor fi transmise pe pagina: FB.com/TeatrulIonCreanga  și se pot accesa în mod gratuit, timp de 3 ore de la publicarea conținutului online.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns