Sub presiunea sancțiunilor din partea CE, guvernul adoptă măsuri pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje

 

Sub presiunea sancțiunilor din partea CE, guvernul a fost constrâns să respecte reglementările europene și Planl Național de gestiune a deșeurilor. Acesta este și motivul pentru care a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje.

 

“Este un act normativ în concordanţă (…) cu reglementările europene în domeniu, precum şi cu obiectivele Planului naţional de gestiune a deşeurilor. Este o condiţionalitate ex-ante pe care România nu o îndeplinise, este singura pentru care România a primit o scrisoare din partea CE şi dacă nu se adopta astăzi acest act normativ, România risca să primească sancţiuni”, a declaratNelu Barbu,purtătorul de cuvânt al Guvernului. Subiectul a fost dezbătut și de Viorica Dăncilă în recenta vizită efectuată la Bruxelles.

 

Prin acest act normativ de la “1 ianuarie 2019, autorităţile publice locale vor fi obligate să aplice sistemul Plăteşte pentru cât arunci – este un sistem implementat deja la nivel european, este prevăzut într-un regulament european. În acest sens, autorităţile publice locale trebuie să asigure recipiente separate pentru fracţia uscată, respectiv cea umedă din deşeuri. De asemenea, vor trebui să colaboreze mai bine cu producătorii de produse ambalate şi cu organizaţiile de transfer şi responsabilitate, care vor acoperi costurile pentru colectare, tratare şi valorificare a deşeurilor din ambalaje de la populaţie. În acest fel, cetăţenii vor avea posibilitatea să plătească doar pentru deşeurile menajere, adică acea fracţie umedă a deşeurilor, care ajunge să fie eliminată la depozitul de deşeuri”, conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al guvernului, Nelu Barbu.

Tot dumnealui a mai precizat ca “începând cu 31 martie 2019 se va aplica o garanţie pentru ambalajele reutilizabile în valoare de 0,5 lei/ambalaj, iar după 31 martie 2022, această garanţie se va aplica şi ambalajelor nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri destinate anumitor tipuri de băuturi”. Pentru reducerea cantităţilor de deşeuri municipale care ajung să fie eliminate prin depozitare, potrivit purtatorului decuvant al guvernului, tarifele vor include o contribuţie pe economia circulară în valoare de 30 de lei/tonă. Această contribuție va fi suportată de operatorii de salubrizare în funcţie de cantităţile ce depăşesc cotele aferente indicatorilor de performanţă stipulaţi în contracte.”

De supraveghere răspunderii extinse a producătorilor pentru autorizarea şi supravegherea implementării în mod colectiv a obligaţiilor, se va ocupa o comisie nou inființată în acest sens în cadrul Ministerului Mediului.

Actul normativ pentru gestionarea deşeurilor provenite din ambalaje este ” bine stabilit si prevede reglementari începând de la obligaţiile cetăţenilor, colectorilor, operatorilor de salubritate şi terminând cu cele ale producătorilor, reciclatorilor şi autorităţile publice locale”, a mai declarat Nelu Barbu..