16 iunie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

SUA vor dona 500 de milioane de vaccinuri ţărilor sărace

Foto: Agerpres

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat că donaţia SUA de 500 de milioane de vaccinuri anti-Covid către ţările sărace este o ”etapă istorică” în lupta împotriva pandemiei, în timp ce OMS a cerut ţărilor europene să nu lase garda jos, nivelul de vaccinare fiind încă prea scăzut pentru a evita un nou val, potrivit Agerpres.

Achiziţionarea a 500 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer / BioNTech pentru a dona altor ţări care au nevoie este ”cea mai mare comandă şi donaţie de vaccinuri făcută vreodată de o singură ţară şi un angajament al poporului american de a ajuta la protejarea populaţiilor din întreaga lume împotriva COVID – 19”, a subliniat executivul SUA.

Aceste vaccinuri vor fi distribuite ”către 92 de ţări” defavorizate prin programul COVAX, creat pentru a asigura o distribuţie echitabilă a vaccinurilor.

Transportul va începe în august, cu 200 de milioane de doze livrate până la sfârşitul anului. Celelalte 300 de milioane vor fi livrate până în iunie 2022.