SUA, peste un milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus

Foto: digi24.ro

Numărul persoanelor care au decedat în două luni din cauza COVID-19 în Statele Unite l-a depăşit pe cel al soldaţilor americani ucişi în două decenii în cursul Războiului din Vietnam, potrivit bilanţului actualizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, 58.365 de persoane au murit de coronavirus în SUA, cea mai afectată ţară de pe glob. Conform bilanţului oficial publicat de Arhivele Naţionale ale Statelor Unite, în Războiul din Vietnam (1955-1975) şi-au pierdut viaţa 58.220 de militari americani.

De altfel, Statele Unite au depăşit alt prag simbolic, un milion de cazuri diagnosticate cu COVID-19. Aceasta reprezintă circa o treime din numărul total de cazuri înregistrate în întreaga lume.