STS a cumpărat echipamente de 19 milioane de lei în ultima săptămână

Foto: cotidianul.ro

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a achiziționat echipamente în valoare de 19 milioane de lei în ultima săptămână. Potrivit mediafax.ro, printre achiziții se numără telefoane, cartușe de imprimante și echipamente de recunoaștere optică.

În luna mai, STS a cumpărat mașini de teren și utilitare, costurile ajungând până la 7,5 milioane de lei. Contractele au fost încheiate pentru terminale telefonice inteligente (2 milioane de lei), cartuşe de imprimantă (6,9 milioane de lei) şi echipamente de recunoaştere optică (10 milioane de lei).

Mai mult, STS a mai efectuat lucrări de construcţie pentru un centru de date cu rol de “disaster recovery”, în valoare de 26,4 milioane de lei.

Bugetul pentru anul 2019 al Serviciului de Telecomunicații Speciale a fost de 608 milioane de lei. Aproximativ 320 de milioane reprezintă cheltuieli de personal și 200 de milioane de lei sunt destinați pentru achizițiile publice.