Sticlele din bambus, o alternativă la plastic ?

În prezent se iau măsuri pentru a elimina plasticul de care ne lovim zi cu zi. Deși scoaterea  pungilor de plastic din marile supermarketuri a început deja, o altă problemă majoră nu poate fi ignorată. Este vorba despre numărul foarte mare de sticle din plastic care de cele mai multe ori ajung în natură și afectează mediul înconjurător. Pentru ele o alternativă bună ar putea fi chiar recipientele din bambus, conform playtech.

Un astfel de recipient a fost creat de un inventator din Assam, o regiune din India. El a reușit în ultimii ani să realizeze o sticlă din bambus, gândită ca o alternativă fiabilă pentru sticlele de plastic disponibile peste tot. Între recipientele tradiționale și sticla inventată de el există numeroase diferențe, cea mai importantă este că noua sticlă este biodegradabilă și are impact zero asupra mediului înconjurător.

De remarcat este faptul că  sticlă din bambus este cam la fel ca sticlele normale, deși nu poluează, prin urmare ea poate ține fără probleme orice fel de lichid și este aproape la fel de ușoară ca una realizată din plastic. Aceasta ar putea reprezenta una dintre cele mai bune alternative pe  termen lung, în contextul în care sticlele din plastic au devenit una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător.

Dhritiman Bora, inventatotul acestei sticle din bambus este convins că recipientul lui va avea succes. El speră foarte mult ca marii producători din domeniul sucurilor și apei îmbuteliate să adopte invenția sa.

Astăzi o sticlă asemănătoare celor din imagine are un cost cuprins între 23 și 30 lei, în functie de forma și capacitatea lor. Desigur că nu este un preț ieftin, dar ținând cont de aspectul său atrăgător, se pot refolosi. Un alt lucru care nu trebuie uitat despre această sticlă  este că păstrează și temperatura băuturii din interior pentru o perioadă mai mare de timp, similar cu un termos, datorită modului în care este construită și a lemnului destul de gros.