3 august 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Stadioanele şi sălile pot fi ocupate, de la 1 iulie, la capacitatea maximă

Foto: news.ro

Ministrul Tineretului şi Sportului a precizat, luni, că stadioanele şi sălile pot fi ocupate, de la 1 iulie, la întreaga capacitate dacă toţi spectatorii prezenţi sunt vaccinaţi. În celelalte cazuri, capacitatea admisă creşte de la 25% doar până la 50%, potrivit news.ro.

“Atât în spaţiile închise cât şi deschise, limita de participare a spectatorilor creşte la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi poate ajunge până la 100%, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile”, a arătat MTS.

Hotărârea Guvernului României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 628/25.06.2021, Partea I, şi urmează să intre în vigoare la data de 1 iulie.

Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfăşura, în spaţii închise sau deschise, cu spectatori în tribune într-un procent de 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru:

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului).