Spectacolul ”Lampio şi grăuntele de lumină”, prezentat pe 27 februarie de Teatrul ”Stela Popescu”

Foto: mystage.ro

Spectacolul “Lampio şi grăuntele de lumină” ce reprezintă o poveste originală, adaptată şi dramatizată pentru copii de Victoria Pătraşcu, în regia lui Tony Adam, va fi prezentat de Teatrul “Stela Popescu”, sâmbătă, 27 februarie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, de la ora 11:00.

“Lampio este un licurici care şi-a pierdut lumina. Nu ştie unde şi când, dar este convins că trebuie să o găsească. Altfel, ce ar mai fi un licurici pe Pământ fără lumină? Şi uite aşa apar miracolele, magia, prietenii, provocările, iar căutările micului nostru personaj nu se opresc până nu îşi descoperă adevărata menire în viaţă”, se prezintă în descrierea spectacolului.

În distribuţie se regăsesc actorii:  Lampio – Alexandru Ivănoiu, Stela – Stefania Dumitru, Luciano – Tudor Cucu-Dumitrescu, Zâna – Crina Matei/Irina Cărămizaru, Noctilunga – Cosmin Vasile, Pasărea Hope – Cristina Marin Neagu, Spot – Andrei Dogaru, Flash – Florentin Muntean, Ray – Alexandru Obretin, Ţup – Alexandra Dogaru, Zdup – Denisa Ispir, Yup – Silvia Mauriţiu.

Pentru a participa la acest spectacol se pot achiziționa bilete prin intermediul site-ului  www.mystage.ro.

Potrivit instituției de cultură, din totalul de 203 locuri ale Sălii mici a Palatului Naţional al Copiilor se vor pune în vânzare bilete pentru 61. Prin excepţie, vor putea fi ocupate locuri alăturate numai în cazul unui singur adult însoţit de cel mult doi copii în vârstă de până la 12 ani.