17 ianuarie 2022

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Spectacolele se vor putea desfăşura cu 50% din capacitatea sălii ocupată; accesul şi cu test COVID-19

Foto: Agerpres

 

Spectacolele se vor putea desfăşura, în perioada următoare, cu ocuparea a 50% din capacitatea sălii, pe lângă dovada trecerii prin boală sau a vaccinării anti-COVID, publicul  va putea  avea acces şi pe baza unui test negativ la infecţia cu SARS-CoV-2, a anunţat, miercuri, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, după  ce a participat la şedinţa de Guvern.

“Vin cu o veste bună. La rugăminţile, insistenţele noastre, am reuşit să obţinem, pe perioada următoare, în funcţie de evoluţia pandemică, să se joace spectacolele în spaţiu închis sau deschis, cu 50%, în loc de 30% din locuri ocupate, cu test, până cum era vaccin sau trecere prin boală, iar ultima oră până la care se poate juca e 22,00”, a precizat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

În plus, ministrul a  mai spus că, potrivit Hotărârii CNSU, care a trecut prin Guvern, drumul spre casă nu va putea întrerupt de organele de ordine cu amenzi, atâta timp cât se pot arăta biletele doveditoare că s-a participat la un spectacol.

“E important, pentru că, iată, aceste spectacole ale Operei, care sunt extrem de frumoase şi cu o distribuţie remarcabilă şi cu o încărcătură aparte, pot fi văzute azi, poimâine şi pe 12 decembrie cu 50% din capacitatea sălii de spectacol”, a menţionat Romaşcanu, referindu-se la spectacolul “Lohengrin”, în regia lui Silviu Purcărete, în premieră la centenarul Operei Naţionale Bucureşti.

Print Friendly, PDF & Email