Sibiul are o grădiniță canadiană! Vezi despre ce este vorba

Ambasadorul Kevin Hamilton a inaugurat la Sibiu prima grădiniță canadiană din sud-estul Europei.

Ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilton, a inaugurat la Sibiu prima grădiniţă canadiană din sud-estul Europei. La această grădiniță sunt înscriși 32 de copii, potrivit Agerpres.

,,Sibiul este un judeţ în care îţi doreşti să te stabileşti şi să îţi creşti copiii. Sunteţi binecuvântaţi din punct de vedere geografic, iar oamenii sunt minunaţi aici. Observatorii Canadei prezenţi la summitul Consiliului Uniunii Europene organizat la Sibiu au fost foarte încântaţi de oraş. Cred că este momentul ca noi, ambasada, să profităm de imaginea bună pe care o are Sibiul în faţa canadienilor şi să încurajăm companiile să vină şi să investească aici”, a declarat Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la București.

Prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, susține că această grădiniţă va atrage investitori canadieni în zonă. ,,Grădiniţa canadiană va completa oferta educaţională foarte generoasă a Sibiului. Este un prim pas foarte important, care va atrage investitorii canadieni. Avem forţă de muncă foarte bine pregătită, calificată în diverse domenii, avem tineri cu rezultate excelente. Mă bucur că v-aţi îndreptat atenţia spre judeţul nostru şi vă mărturisesc că acest lucru nu mă surprinde, pentru că judeţul Sibiu este o veritabilă perlă a României. Putem construi parteneriate solide şi profitabile pentru ambele ţări, în domenii diverse: industrie, agricultură, turism, servicii”, a precizat Maria Minea.