Se schimbă vremea! Temperaturile scad cu peste 10 grade

Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii în următoarele zile. De joi, temperaturile vor scădea cu peste 10 grade Celsius în partea de nord şi de vest a ţării. Această răcire se va resimți vineri în sudul și în estul României, scrie Mediafax.

,,Schimbările în ceea ce priveşte regimul termic vor începe pe parcursul zilei de joi, pentru partea de vest, de centru şi de nord a ţării, unde vor fi ploi pe arii extinse, iar faţă de ziua de miercuri, acolo vom avea scăderi însemnate ale temperaturii, care se va situa între 15 şi 25 de grade. În schimb, tot joi, în partea de sud şi de est a ţării, unde vremea rămâne frumoasă pe parcursul zilei, vom avea temperaturi maxime de 31 de grade. De vineri, în sud şi în est vorbim deja de o vreme rece pentru această perioadă din an. Iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade, adică o scădere cu peste 10 grade faţă de ziua de joi, a declarat meteorologul de serviciu al Administraţiei Naționale de Meteorologie.

Reprezentantul ANM a mai precizat că sâmbătă temperaturile rămân aproximativ la aceleaşi valori ca în ziua de vineri, iar de duminică se va produce o uşoară încălzire.