Scriitorul japonez Haruki Murakami pregătește un nou roman, primul după şase ani

Celebrul scriitor Haruki Murakami va lansa pe data de 13 aprilie, în Japonia, un nou roman, primul după şase ani, a anunţat miercuri editura niponă Shinchosha, fără a dezvălui titlul sau subiectul cărţii, după cum relatează AFP.
Contactată de AFP, editura Shinchosha nu a putut spune când vor apărea versiunile traduse ale romanului.
Editorul a dorit doar să precizeze că manuscrisul are 1.200 de pagini, fără a preciza numărul de pagini pe care cartea le va avea când va fi tipărită, potrivit unui comunicat News.ro.
În vârstă de 74 de ani, Haruki Murakami este considerat de ani de zile un favorit la câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură.
De-a lungul carierei sale, opera sa a fost tradusă în cincizeci de limbi. Ea este considerată în acelaşi timp fantastică, absurdă şi realistă, se întinde pe patru decenii şi include circa zece romane, precum şi povestiri şi eseuri.
Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără “Cronica păsării arc” (1994), “Kafka pe malul mării” (2002) şi “1Q84” (2009).
Povestirea sa “Drive my car” a fost adaptată pentru cinema, iar filmul a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2022.
Cel mai recent roman al său, “Uciderea Comandorului”, a fost lansat în 2017 în Japonia şi anul următor în Franţa.
Deşi operele sale sunt extrem de populare atât în ţara sa natală, cât şi în străinatate, Haruki Murakami fuge de celebritate şi apare rar în public.
În afară de o emisiune la radio în Japonia, unde este DJ, el vorbeşte puţin despre problemele internaţionale în afara cărţilor sale, motivând că pentru aceasta “este nevoie de reflecţie şi de o alegere precisă a cuvintelor”.
O bibliotecă dedicată scriitorului, în care se regăsesc manuscrisele şi discografia sa, a fost inaugurată în 2021 în campusul Universităţii Waseda din Tokyo.