Şcolile din Anglia se redeschid pe 8 martie

Şcolile din Anglia vor fi redeschise pe 8 martie, iar persoanele care provin din două familii diferite şi grupurile alcătuite din cel mult 6 persoane vor putea să se întâlnească din nou în aer liber începând din 29 martie, potrivit Agerpres.

“Mai întâi copiii, apoi prioritatea o reprezintă şcolile, unde două persoane vor putea să se întâlnească în exterior şi chiar să bea o cafea împreună, iar toate aceste lucruri vor deveni posibile pe 8 martie. Apoi, pe 29 martie, două familii sau grupuri de cel mult şase persoane vor putea să se întâlnească şi sporturile în aer liber vor putea fi din nou permise”, a spus Nadhim Zahawi.

Potrivit aceluiaşi oficial britanic, datele medicale actuale arată faptul că vaccinurile s-au dovedit eficiente în reducerea transmiterii maladiei COVID-19.

“E suficient să vă spun că datele arată bine”, a declarat Nadhim Zahawi atunci când a fost întrebat de reporteri dacă vaccinurile sunt eficiente în reducerea numărului de infectări cu noul coronavirus şi a numărului de spitalizări asociate maladiei COVID-19.