24 septembrie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

“Săptămâna Comediei” de la Braşov – “Rosto”, producţie a Teatrului Act din Bucureşti, desemnat cel mai bun spectacol

Foto: “Rosto”, producţie a Teatrului Act, Bucureşti/ news.ro

 

“Rosto”, după Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT Bucureşti, a fost ales  cel mai bun spectacol la festivalul Săptămâna Comediei de la Braşov.

Ediţia a VIII-a a festivalului Săptămâna Comediei de la Braşov s-a desfășurat în perioada 2-8 august, la Teatrul “Sică Alexandrescu” şi Bastionul Ţesătorilor.

Potrivit organizatorilor, a fost prima ediţie concurs pentru secţiunea de teatru şi festivalul a mai adăugat o nouă secţiune dedicată comediei, cea de film.

Cele cinci spectacole de teatru aflate în competiţia festivalului din acest an au fost: “Noii infractori”, în regia lui Ion Caramitru; “Doi pe o bancă”, regia Mihai Bendeac; “Thailanda”, regia Alexandru Jitea; “Dragostea durează 3 ani sau Mega petrecere de divorţ”, regia Chris Simion-Mercurian; “Rosto”, în regia lui Alexandru Dabija, potrivi unui comunicat la organizatorilor preluat de News.ro.

Juriul, din care au făcut parte criticii de teatru Ion Parhon şi Maria Zărnescu, şi Dan Cogălniceanu, directorul teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, teatru care a fost şi gazdă a festivalului, a oferit premiile:

• Premiul pentru Cel mai bun actor: Dan Rădulescu, pentru rolurile din spectacolul “Rosto”, după Ion Luca Caragiale, regia Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT Bucureşti;

• Premiul pentru Cea mai bună actriţă: Virginia Mirea, pentru rolul Dorina din spectacolul “Noii infractori” de Edna Mazya, regia Ion Caramitru, producţie a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti;

• Premiul pentru Cea mai bună regie: Alexandru Dabija, pentru regia spectacolului “Rosto”, după Ion Luca Caragiale, producţie a Teatrului ACT Bucureşti;

• Premiul pentru Cel mai bun spectacol: producţia Teatrului ACT Bucureşti – “Rosto”, după Ion Luca Caragiale, regia Alexandru Dabija;

• Primul Premiu Special al juriului a fost acordat doamnei Victoria Cociaş pentru remarcabila revenire pe scena Teatrului “Sică Alexandrescu” Braşov, pe care a onorat-o cu devotament. Actriţa a fost prezentă în “Săptămâna Comediei” cu spectacolul “Thailanda” al Teatrului Nottara din Bucureşti.
• Cel de-al doilea Premiu Special a fost oferit domnului Marcel Iureş, pentru excelenţă în arta actorului, pentru afirmarea prestigioasă a teatrului independent în România şi pentru promovarea umorului neaoş in spectacolele sale.

Seara de Gală a continuat cu un spectacol, în premieră la Braşov, cu 3 nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2020, Lucian Ionescu câştigând Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal. “Familia Addams” este un musical scris de Marshall Brickman şi Rick Elice, pe muzica şi versurile lui Andrew Lippa şi în regia, coregrafia şi costumele lui Răzvan Mazilu.

Pe lângă spectacolele de teatru, ca o surpriză la  ediţia din acest an a festivalului a inclus şi o secţiune de film de comedie sub numele de “Maeştri ai Comediei Clasice”.

Proiecţiile au avut loc în aer liber, la Bastionul Artiştilor din Braşov, iar pe marele ecran am avut plăcerea să-i revedem pe Barbra Streisand, Ryan O’Neal, Mel Brooks, Donald Sutherland, Ingrid Bergman, Goldie Hawn sau Jack Lemmon, în filme clasice de comedie care au făcut deliciul publicului spectator.

Atât spectacolele de teatru, cât şi proiecţiile de film sau spectacolele de teatru pentru copii s-au bucurat de un public numeros. În total, peste 4.000 de spectatori au participat la evenimentele din cadrul festivalului Săptămâna Comediei. În secţiunea de teatru, toate spectacolele programate s-au jucat cu casa închisă.