Rompetrol Rafinare va continua ecologizarea batalelor istorice din rafinăria Vega Ploiești

Rafinăria va monta în perioada următoare un panou electronic de afișaj la limita perimetrului său, care va oferi în timp real celor interesați principalii parametri de mediu. Foto: prahovabusiness.ro

Tot mai multe companii petroliere acționează pentru a proteja mediul. Rompetrol Rafinare va continua programul de remediere și ecologizare a batalelor istorice ale rafinăriei Vega Ploiești. Potrivit manager.ro, compania a anunțat începerea proiectului de neutralizare și eliminare a gudroanelor acide și a reziduurilor petroliere.

Rompetrol și-a propus să finalizeze lucrările până în 2022. Mai mult, suma investițiilor se ridică la câteva zeci de milioane de dolari. “Cu sprijinul comunităţilor locale şi al autorităţilor de resort ne dorim să finalizam cu succes acest amplu proiect de mediu – unul dintre cele mai ample de pe teritoriul României“, a declarat Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Batalele reflectă evoluția industriei de rafinare de peste 160 de ani. Reziduurile au fost depozitate într-o proporție foarte mare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploiești (1905-1999). În momentul privatizării, cantitatea de deșeuri era de peste 100.000 tone. Până în acest moment, a fost eliminată o cantitate de peste 80.000 tone. Costurile aferente au fost de aproximativ 17,4 milioane de dolari.