România sprijină Slovacia și Serbia în lupta medicală contra Covid-19

Foto: Inquam Photos

Țările Uniunii Europene, printre care și România, sprijină transferul de echipe medicale către Slovacia și oferă ajutor Serbiei, potrivit digi24.ro.

“UE coordonează trimiterea unei echipe medicale în Slovacia pentru a sprijini tratamentul intensiv al pacienților care suferă de COVID-19, în urma unei solicitări adresate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. România a oferit deja o echipă de 5 medici și 9 asistenți medicali, specializați în terapie intensivă”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

UE va trimite în Serbia 600.000 de măști de protecție FFP2 și 650.000 de perechi de mănuși din rezerva medicală rescEU găzduită în Grecia.

“Aș dori să mulțumesc României pentru trimiterea unei echipe medicale care să sprijine tratamentul pacienților cu COVID la Bratislava, acționând în spiritul solidarității la nivelul UE. De asemenea, măștile și mănușile de protecție trimise în Serbia din rezerva rescEU vor contribui la protejarea personalului medical care luptă împotriva COVID-19 în această țară”, a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.

De la începutul pandemiei de coronavirus, Comisia a ajutat 13 state membre ale UE și state participante prin intermediul mecanismului de protecție civilă și prin intermediul rescEU.