România poate fi amendată oricând pentru poluarea din București

Foto: stirileprotv.ro

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a avertizat că România poate fi penalizată financiar ”din moment în moment” pentru poluarea din București, motiv pentru care, de altfel, există deja înaintate două proceduri de infrigement, potrivit stirileprotv.ro.

Până acum, țara noastră nu a fost obligată să plătească și amenzi, însă acest lucru s-ar putea schimba foarte curând.

În zona de mediu avem niște probleme. În primul rând există două proceduri de infringement, Comisia Europeană. După cum știți, în cursul anului trecut a fost o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a condamnat România, fără bani, pentru moment. Însă procedura imediat următoare – a condamna România pentru poluarea aerului din Bucureşti. Etapa imediat următoare este – şi care poate să se întâmple din moment în moment – este ca Comisia să inceapă să perceapă penalități României, care poate să se ducă la sume considerabile pe zi, a declarat edilul Capitalei.

Nicușor Dan spune că nu are o soluție rapidă la aceste probleme, deși, Comisia Europeană vrea să vadă o soluție cât mai urgent.

România trebuie să arate Comisiei măsurile concrete pe care vrea să le ia pentru controlul poluării, în condițiile în care sunt probleme grave în orașe precum București, Iași și Brașov.

În aceste orașe, zilnic, cantitatea de praf depășește normele admise de Comisia Europeană. România ar fi trebuit să vină deja până în acest moment cu un plan concret de control al poluării, dar nu a făcut-o.

Dacă nu va reuși, atunci riscă sancțiuni care pot ajunge până la 400.000 de euro pe zi. Până în prezent, Grecia, Malta și România nu și-au îndeplinit obligațiile, în ciuda atenționărilor anterioare.