România lovită de caniculă! Unde va fi cel mai cald astăzi

Astazi, temperaturile maxime vor atinge chiar și 36 de grade Celsius în Oltenia și în Muntenia. Foto: a1.ro

Canicula pune stăpânire astăzi pe aproape toată țara. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor atinge valori caniculare, iar cele mai ridicate vor fi în Lunca Dunării, Oltenia și Muntenia. Tot meteorologii anunță că marți temperaturile o să scadă, ca apoi să se apropie de cele normale pentru această perioadă.

Astfel,  în prima zi a săptămânii, temperaturile vor atinge 35 sau chiar 36 grade în Oltenia și în Muntenia. În restul teritoriului, maximele vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius. ,,Luni se încălzește, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română – nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, a spus meteorologul de serviciu ANM, potrivit Mediafax.

Dacă de marți temperaturile vor începe să scadă, de miercuri valorile acestora vor începe să crească din nou și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Marți va ploua local în sud și sud-estul teritoriului, urmând ca de miercuri precipitațiile să fie mai rare.