România investește puțin în educație, iar profesorii nu sunt sprijiniți

Monitorul Educației și Formării arată că procentul tinerilor din categoria de vârstă 18-24 de ani care au părăsit timpuriu școala a fost de 16,4% în anul 2018. Potrivit hotnews.ro, procentul este mai mare decât în alte state UE, unde media părăsirii timpurii a școlii a fost de 10,6% anul trecut.

În ceea ce privește ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 ani), procentul este de 24.6% pentru România, media la nivel european fiind 40.7%.

”Au fost prezentate idei concrete pentru o reformă majoră a sistemului de educație și formare. Este necesar să se ia măsuri clare pentru punerea în aplicare a reformei respective”, se arată în monitor.

Din nefericire, în documentul CE sunt arătate și multe puncte slabe ale României în ceea ce privește educația, și anume că se cheltuie puțini bani pentru educație. Mai mult, Monitorul Educației arată că este necesară acordarea unui sprijin mai puternic pentru cadrele didactice.

Foto: hotnews.ro