14 mai 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

România găzduieşte, de luni, un exerciţiu militar al aliaţilor şi partenerilor NATO din regiunea Mării Negre şi Balcani

Foto: ro.usembassy.gov

A fost anunțat că România găzduieşte, de luni, un contingent integrat de forţe militare aparţinând Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale pentru operaţiuni speciale ale Statelor Unite,  ca parte din primul exerciţiu dedicat forţelor pentru operaţiuni speciale (SOF), “Trojan Footprint 21”, organizat de Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale în Europa (SOCEUR), în vederea antrenării şi a consolidării interoperabilităţii.

În cadrul exerciţiilor comune, combinate, desfăşurate în zonele de antrenament din România şi din Europa, vor participa aliaţi şi parteneri NATO: Bulgaria, Germania, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina şi Marea Britanie, arată un comunicat transmis de Ambasada SUA la Bucureşti, potrivit unui comunicat Agerpres.

“Deşi exerciţiul este axat pe îmbunătăţirea capacităţii forţelor pentru operaţiuni speciale de a contracara o multitudine de ameninţări, acesta sporeşte nivelul de integrare cu forţele convenţionale şi sporeşte interoperabilitatea cu aliaţii NATO şi cu partenerii noştri europeni. Şi, cel mai important, exerciţiul ‘Trojan Footprint’ consolidează nivelul de pregătire militară, cultivă încrederea şi dezvoltă relaţii durabile care promovează pacea şi stabilitatea în întreaga Europă“, declară colonelul Marc V. LaRoche, Comandantul adjunct al SOCEUR.

De fapt, exerciţiul coordonat de SOCEUR va oferi acestor unităţi oportunitatea de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip “multi-domain”. Operaţiunile de tip “all-domain” implică seturile de competenţe profesionale caracteristice militarilor din forţele aeriene, terestre şi navale, care trebuie să execute o misiune complexă, de creştere a letalităţii şi a nivelului de pregătire a acestor forţe din regiunea Mării Negre.

“Acest exerciţiu va permite aliaţilor NATO şi altor parteneri regionali să continue să construiască şi să consolideze relaţiile în cadrul acestui antrenament comun, combinat, în Europa şi să stabilească o viziune comună pentru misiunile de luptă şi de menţinere a păcii, din străinătate”, precizează sursa citată.