Roger Federer va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

După un meci demonstrativ jucat la Tokyo, Roger Federer a anunțat că vrea să participe la Jocurile Olimpice care vor avea loc anul viitor. Foto: telekomsport.ro

Roger Federer le-a dat o veste bună fanilor săi din toată lumea. Elvețianul a anunțat că vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, scrie presa internațională, potrivit prosport.ro. Federer va încerca să câștige medalia de aur în proba de simplu, singurul titlu important care îi lipsește din CV.

Anunțul a fost făcut la finalul unui meci demonstrativ pe care Roger Federer l-a jucat chiar la Tokyo. „Am dezbătut intens acest subiect cu echipa mea în ultimele săptămâni, în ultima lună chiar: ce să fac anul viitor între Wimbledon și US Open. În cele din urmă, inima mea a decis să merg din nou la Jocurile Olimpice. Am fost portdrapel pentru Elveția de două ori, la Atena și la Beijing. Am un aur (n.r. – la dublu, în 2008, alături de Wawrinka) și un argint (n.r. – la Londra 2012, la simplu). Mi-ar face mare plăcere să joc din nou” a spus Roger Federer.

Jocurile Olimpice au un loc aparte în inima elvețianului și pe plan familial. Federer și-a întâlnit viitoarea soție, pe Mirka Vavrinec, la ediția de la Sydney din anul 2000, în satul olimpic. Cei doi s-au căsătorit ulterior în anul 2009, având în prezent patru copii.