Primarul ales al Sibiului, Astrid Fodor, invalidat de Judecătorie, a făcut apel pentru a obţine validarea mandatului

Astrid Fodor a fost aleasă în funcţia de primar al municipiului Sibiu la alegerile locale,  dar a fost invalidată, vineri,  de Judecătorie, prin urmare a făcut apel la decizia instanţei,  după cum informează un comunicat de presă transmis de Agerpres.

“Având în vedere interesul manifestat de opinia publică şi de reprezentanţii mass-media asupra dosarului nr. 9486/306/2020, având ca obiect validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, se aduce la cunoştinţă publică faptul că, la data de 23.10.2020, a fost depusă cererea de apel formulată de doamna Astrid Cora Fodor împotriva Încheierii nr. 4411/16.10.2020, pronunţată de Judecătoria Sibiu în acest dosar”, se arată în comunicatul de presă al Judecătoriei Sibiu.

Conform sursei citate, apelul primarului ales şi invalidat se va judeca în termen de cinci zile.

“Raportat la dispoziţiile art. 149 alin.5 din Codul administrativ al României, cererea de apel se soluţionează de către Tribunalul Sibiu, în termen de 5 zile de la sesizare”, anunţă Judecătoria Sibiu.

De altfel, Fodor a declarat că are încredere că judecătorii Tribunalului Sibiu îi vor valida mandatul.

“Am considerat că este important ca mesajul nostru să ajungă la sibieni, mai ales la cei care în 27 septembrie ne-au acordat încrederea votându-mă pentru poziţia de primar al Sibiului. Personal, consider această decizie profund ilegală. (…) Bineînţeles că eu sper că voi câştiga. Nu pot să cred că se continuă în acest mod şi la Tribunalul Sibiu. La Tribunalul Sibiu sunt judecători cu mai multă experienţă, competenţi şi am toată încrederea că se vor apleca asupra tuturor documentelor pe care le vom depune la dosar“, a spus  primarul ales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, recent, într-o conferinţă de presă.

Totodată, Fodor a specificat că ea nu a ştiut înainte de a-şi depune dosarul de candidatură pentru al doilea mandat de primar al Sibiului că ar fi incompatibilă.

“Dacă aş fi avut cel mai mic dubiu că mă aflu într-o stare de incompatibilitate sau de ilegalitate, nu aş fi candidat”, a arătat Astrid Fodor.

Trebuie menționat că Judecătoria Sibiu a respins validarea lui Astrid Fodor, primarul reales al municipiului Sibiu, informează un comunicat de presă al instanţei, după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Fodor are interdicţie să ocupe funcţia timp de trei ani, adică în perioada 2020-2023, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2012 şi 2014, când a fost viceprimar al primăriei, condusă atunci de Klaus Iohannis.