Restricţii de circulaţie pe DN 7 pentru maşinile de mare tonaj

Foto: news.ro

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat restricţii de circulaţie pe DN 7, pentru maşinile de mare tonaj, de vineri după-amiază până duminică seară, potrivit news.ro.

Potrivit CNAIR, vineri, 29 noiembrie, între orele 16:00 şi 22:00, iar sâmbătă şi duminică, între 6:00 – 22.00, traficul maşinilor de mare tonaj este interzis pe DN 7.

Această decizie a fost luată în conformitate cu ordinul ministrului Transporturilor si ministrului Afacerilor Interne nr. 1249-132/2018 şi vizează  maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Traficul maşinilor este interzis pe durata sărbătorilor legale, respectiv Sfântul Andrei, dar şi de 1 Decembrie, Ziua naţională.