PSG, victorie la scor în primul meci jucat cu spectatori în Franța

Foto: gsp.ro

Paris Saint-Germain a câștigat un meci amical cu divizionara secundă Le Havre cu scorul de 9-0. 5.000 de fani au avut acces pe stadion, Franța devenind astfel prima dintre țările importante care permite revenirea suporterilor în tribune, scrie gsp.ro.

Meciul, disputat pe stadionul celor de la Le Havre, a fost descris ca o „victorie pentru fotbalul francez” de către Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franța, care a fost una dintre cele 5.000 de persoane prezente la meci. „Sunt fericită că sportul în Franța, că fotbalul în Franța poate reveni într-un mod popular. Suntem singura țară din Europa care ne permitem să facem acest lucru”, a mai spus Roxana Mărăcineanu.

Pentru PSG, acest meci a fost primul după victoria din Liga Campionilor cu Dortmund (scor 2-0) de pe 11 martie, care le-a asigurat accederea în sferturile competiției. La pauză, parizienii conduceau cu 5-0, grație a două „duble”, semnate de Icardi și Neymar, și a unui gol marcat de Kylian Mbappe.

Campioana Franței a mai punctat de 4 ori și după pauză, prin Gueye, Muinga și Sarabia, ultimul cu o „dublă”. PSG a început meciul cu aproape toți titularii, singurele absențe notabile din primul 11 fiind Verratti, Thiago Silva și Juan Bernat.