PSD acuză Guvernul PNL pentru creșterea numărului de șomeri în România

Foto: stirileprotv.ro

Într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook, PSD acuză Guvernul PNL pentru creșterea numărului de șomeri în țara noastră, ajungându-se la un milion de români care nu mai au loc de muncă.

,,În guvernarea PNL, un angajat din cinci a ajuns șomer! Însă Puterea liberală și-a pierdut uzul rațiunii, negând propriile evidențe ca să acopere dezastrul.

Inspecția Muncii transmite oficial că sunt la 900.000 de joburi desființate și 100.000 suspendate, din martie până azi. Dar doamna #Austeritate de la Ministerul Muncii folosește aritmetica electorală și astfel minus cu minus îi dă plus. Practic, PNL neagă milionul de români rămași fără loc de muncă”, a precizat PSD în mesajul de pe rețeaua de socializare.