Propunere legislativă cu privire la modificarea Codului Silvic

Foto: romania-actualitati.ro

Senatorii au adoptat un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite pentru ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului Mediului.

Așadar, sancțiunile diferă, acestea fiind atât amenzi, cât și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

Mai mult, se consideră infracţiune “furtul de puieţi sau lăstari, care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini, din pădure, din perdelele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire, precum şi a oricăror altor produse specifice fondului forestier naţional”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 – Codul silvic face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.