23 aprilie 2021

GS NEWS – Gazeta de stiri

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech se va relua din 27 februarie

Comitetul de coordonare a vaccinării a anunţat că de sâmbătă, 27 februarie,  se va relua vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech. Se preconizează ca în  următoarele 20 de zile se vor putea imuniza încă 156.000 de persoane. Totodată, din 1 martie se vor deschide 130 de cabinete noi de vaccinare.

Potrivit sursei citate, programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă, 27 februarie și sunt vizate persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

”Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro”, a precizat CNCAV.

Totodată, în prezent, acţiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel naţional, până la data de 10 martie a.c., precum şi vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidenţiale, medico-sociale şi a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, în paralel, continuă și programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Lasă un răspuns