Probleme din cauza vremii în județul Constanța! Vezi ce s-a întâmplat

Foto: agerpres.ro

Peste 20 de apeluri au fost primite în această dimineață la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ,,Dobrogea”. Autoritățile au fost sesizate de inundarea unor gospodării şi căderea de copaci pe carosabil în localitatea Cerchezu şi în cartierul Palazu al municipiului Constanţa, notează Agerpres.

,,De la intrarea în vigoare a codului portocaliu şi până în momentul de faţă, prin SNUAU 112 s-au primit peste 20 de apeluri ce sesizează gospodării sau case inundate, dar şi copaci căzuţi pe carosabil. S-au anunţat autorităţile locale (primăriile), dar şi echipaje de pompieri care acţionează pe raza localităţilor Palazu Mic şi Cerchezu”, a transmis ISU ,,Dobrogea”.

Potrivit Regiei Autonom Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa, începând cu ora 8 mai multe staţii de pompare au înregistrat variaţii şi căderi de tensiune, neputându-se furniza apă potabilă, ca urmare a lipsei de energie electrică în localităţile Topraisar, Cobadin, Viişoara şi Valu lui Traian.

Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare Cod portocaliu de ploi şi vânt puternic, valabilă în judeţele Constanţa şi Tulcea.